Tanyka’s Weblog











{octombrie 28, 2007}   Două concerte în Piaţa Marii Adunări Naţionale

concerteconcertDouă concerte organizate de posturile româneşti NaţionalTV şi FavoritTV în cadrul „Caravenei Sărbătorilor de vară” vor vea loc sîmbătă, 29, şi duminică, 30 septembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Potrivit directorului general al Naţional Media România, Mihai Moş, după succesul de anul trecut „Caravana Sărbătorilor de vară” poposeşte la Chişinău chiar dacă este deja toamnă.
În concertul de sîmbătă, găzduit de prezentatorii matinalului de la Naţional TV, Răzvan şi Dani, vor evolua trupa „Sistem”, „Mihai Mărgineanu”, Ana Lesko, formaţiile „Heaven”, „Studio One” şi „MolnarBand”, a specificat Mihai Moş la conferinţa de presă de vineri, 28 septembrie, de la primăria capitalei.

Duminică, începînd cu ora 13.30, NaţionalTV va transmite în direct de la Chişinău o ediţie specială a emisiunii „Să vă amintiţi duminica”, realizată de Corina Chiriac, care îi va avea printre invitaţi pe Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, trupele „Milenium” şi „Edict”, interpreţi de muzică populară a precizat fondatorul Favorit TV, Florentina Satmari. De la ora 18.00 PMAN va găzdui un concert de muzică folclorică cu participarea orchestrei „Lăutarii”, condus de maestrul Nicolae Botgros.
Viceprimarul municipiului Chişinău, Ana Lucia Culev, a declarat că asemenea evenimente sunt importante pentru capitală pentru că promovează adevăratele valori spre deosebire de Sărbătoarea vinului, organizarea căreia într-o perioadă grea pentru vinificatori este cel puţin contradictorie.
„Caravana Sărbătorilor de vară”, organizată de concertul Naţional Media România în parteneriat cu compania „European Drinks”, este la a 3-a ediţie şi, după ce a poposit în principalele oraşe din România şi la Chişinău, se va încheia pe 5 octombrie la Bucureşti.

Sursa: Tatiana Barburasi



Lasă un comentariu

et cetera